Connect with us

Legi pe care oamenii probabil le încalcă fără să își dea seama

Cotidian

Legi pe care oamenii probabil le încalcă fără să își dea seama

Legi pe care oamenii probabil le încalcă fără să își dea seama

Iată care sunt câteva dintre legile pe care le încălcăm în fiecare zi, uneori fără să ne dăm seama:

1. Profit din vânzările online – există mulţi oameni care folosesc site-uri speciale pentru astfel de vânzări, iar, uneori, profitul chiar este destul de mare, ca în cazul unei antichităţi. În alte situaţii poţi vinde ceva cu mai mulţi bani decât l-ai cumpărat, pentru că este un produs care se căuta. În mod normal, nu ar trebui să faci profit să ştirea statului.

2. Înjuratul în public – în unele ţări este interzis să înjuri în public şi, chiar dacă nu este interzis, este imoral şi necivilizat. Spre exemplu, în Australia şi în Marea Britanie, înjuratul este considerat ca o formă de profanare. În statul american Virginia, înjuratul în public cauzează amenzi.

3. Fumatul în public – această lege se aplică (dar nu chiar) în mai multe ţări. Este ilegal să fumezi la o anumită distanţă de parcuri, şcoli sau anumite clădiri publice, indiferent de oră. Totuşi, ştim foarte bine că această lege este mai mult decât încălcată.

Citește și:   VIDEO! O VEDETĂ din România SNOPITĂ în bătaie pentru un ceas de aur în DIRECT de un ITALIAN ! Distribuie să vadă totă lumea de ce sunt în stare italienii

4. Să asculţi muzica tare în maşină – este ilegal în general să fim extrem de gălăgioşi, mai ales în timpul nopţii. Totuşi, unii oameni nu ştiu că este ilegal să faci asta în maşină, pentru că o maşină nu este atât de antifonata precum crezi.

5. Conectare la o parolă WI-Fi nesigură – problema nu este că nu ai voie să te conectezi la o reţea străină, ci la una de la care nu ai acordul proprietarului. Multe telefoane se conectează automat şi mulţi oameni încearcă să găsească acea parolă care nu are parolă. Mai mult, dacă te conectezi la o reţea străină, poţi oferi informaţii personale pe care nu ai vrea să le oferi.

Vezi aici mai multe exemple:

Eu m-am străduit să scriu un articol interesant, dacă ai ajuns până aici îmi confirmi asta, dar oferă un LIKE şi un SHARE ca să îl vadă şi prietenii tăi!

loading...
Click pentru a comenta

You must be logged in to post a comment Login

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe din Cotidian

Sus