Connect with us

Momente de viață care se pot întâmpla doar o dată în viață!

Divertisment

Momente de viață care se pot întâmpla doar o dată în viață!

Momente de viață care se pot întâmpla doar o dată în viață!

Timp de foarte multe secole, oamenii au fost privilegiaţi cu oportunitatea de a trăi cea mai unică şi interesantă viaţa. Ne-au fost date cinci simţuri, mai multe organe vitale şi membre, gânduri şi voinţă care ne dau posibilitatea de a face tot ce este uman.

Dacă scoatem partea legală a vieţii din discuţie, ajungem la concluzia că oamenii sunt capabili de a face sau de a nu face aproape orice, posibilităţile sunt nenumărate. Totuşi, suntem muritori şi toţi muritorii au o limită. Toate acestea sunt diferite în funcţie de opinii şi de principii, aşa că haideţi să le parcurgem în detaliu, pentru a le înţelege mai bine:

1. Să fii martorul unei eclipse monstru – în zilele noastre, se pare că în fiecare săptămână mai apare câte ceva în spaţiu, sau vreo eclipsă specială. Înţelegem că spaţiul cosmic este un loc mistic şi că Soarele, Luna şi alte planete se aliniază, la întâmplare, pentru o perioadă scurtă de timp, ca o reminiscenţă a unei perioade în care se împerecheau.

Pe 5 şi 6 iunie 2012, lumea a fost capabilă să fie martoră unui eveniment unic, atunci când planeta Venus a trecut prin faţa Soarelui timp de şase ore, cauzând că pe suprafaţa acestuia să apară un punct mic, negru. Din păcate, acest eveniment se mai întâmplă de-abia în 2117. Aşadar, dacă nu ai fost pe fază, nu prea mai ai şanse să mai fi martorul unui astfel de eveniment.

Citește și:   27 de copii care CLAR nu își doreau o soră sau un frate. Pozele vorbesc de la sine!

2. Să donezi un rinichi – dacă îţi donezi creierul vei muri, dacă îţi donezi inima sau plămânii, de asemenea, vei muri. Totuşi, cu rinichii, lucrurile stau altfel, tocmai pentru că aceştia vin în pereche, ceea ce înseamnă că, în circumstanţe normale, oamenii sănătoşi se vor naşte cu doi rinichi.

Desigur, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că poţi să trăieşti cu un singur rinichi dacă urmezi un tratament strict şi dacă faci dializă, o procedură terapeutică prin care se filtrează elementele murdare din sânge.

3. Să participi la Miss Univers – încă din 1952 concursul de Miss Univers a fost respectat în mod internaţional ca şi cel mai bun concurs din breaslă. Acest concurs este plin de tradiţii şi oferă lumii întregi imagini la care se pot uita mulţi ani mai târziu, chiar dacă unii o fac doar pentru a urmări câteva femei frumoase în costum de baie.

În cadrul concursului, femei din toată lumea, cu vârste cuprinse între 18 şi 27 de ani, îşi pun frumuseţea şi inteligența la încercare, concurând într-o serie de etape eliminatorii pentru a ajunge să deţină titlul de cea mai frumoasă femei din lume.

Citește și:   Asta-i tare! Nimeni nu și-a dat seama că rochia devine transparentă în studio și a apărut așa în direct! Un coleg s-a grăbit s-o acopere cu sacoul lui, însă imaginile au ajuns pe Internet

4. Să îţi pierzi inocența – ne referim la inocență atunci când avem de-a face cu lucruri caste, sincere, naive şi fără de pată. Îţi aminteşti când aveai impresia că Moş Crăciun există? Recunoaşte că te-a afectat foarte tare atunci când ai aflat adevărul!

Acest termen, de pierdere a inocenţei, poate înseamnă lucruri diferite pentru oameni diferiţi, dar un lucru este clar: o dată ce o pierzi, nu o mai poţi recupera. După asta te vei uita la părinţii tăi şi nu le vei mai permite să te păcălească în legătură cu locul de unde vin copiii.

Pentru imaginile complete, click aici:

Eu m-am străduit să scriu un articol interesant, dacă ai ajuns până aici îmi confirmi asta, dar oferă un LIKE şi un SHARE ca să îl vadă şi prietenii tăi!

loading...
Continuați lectura
S-ar putea să-ți placă și...
Click pentru a comenta

You must be logged in to post a comment Login

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe din Divertisment

Sus