Connect with us

ALERTĂ: cele mai VIOLENTE orașe ale lumii, pe care nu trebuie să le vizitezi niciodată!

Internațional

ALERTĂ: cele mai VIOLENTE orașe ale lumii, pe care nu trebuie să le vizitezi niciodată!

ALERTĂ: cele mai VIOLENTE orașe ale lumii, pe care nu trebuie să le vizitezi niciodată!

De cele mai multe ori oamenii îşi fac liste cu oraşele pe care îşi doresc cu disperare să le viziteze, şi nu invers. Lumea nebună în care trăim ne-a făcut să ajungem şi la astfel de liste, ale celor mai periculoase oraşe pe care nu trebuie să le vizităm niciodată.

Aceste oraşe reprezintă zonele care nu sunt atinse de război, care au o populaţie mai mare de 300.000 de locuitori, şi care sunt periculoase din cauza ratei criminalităţii, ceea ce este destul de grav şi ideea de la care porneşte această listă.

Atunci când cauţi să te informezi despre asta, sunt doi factori care surprind în masă: primul, multe dintre aceste oraşe sunt în America Latină. Cel de-al doilea fapt este că pe al doilea loc se află cele din Stele Unite ale Americii. Probabil că poţi scrie 3 cărţi depre motivele care duc la acest rezultat, dar versiunea scurtă implică sărăcia, drogurile şi găştile de traficanţi.

Cealaltă statistică este nivelul de violenţă din aceste oraşe. De cealaltă parte, rata criminalităţii este absolut şocantă, mai mult de o persoană dintr-o mie sunt ucise în fiecare an. Aceste numere sunt mai mari decât dezastrul produs de cancer, şi de zece ori mai mult decât rata globală a crimelor.

Iată câteva dintre cele mai periculoase oraşe ale lumii:

Cali, Columbia – crimele în acest oraş sunt la nivele epidemice. Sunt atât de multe, încât există o pagină pe Wikipedia care se numeşte „crime din Columbia”. Unul dintre cele mai violente oraşe se numeşte Santiago de Cali, şi are o populaţie de 2.3 milioane de locuitori.

Violentele în Cali sunt în mare parte atribuite războiului dintre clanurile mafiei, care sunt extrem de agresive. Nu doar traficanţii de droguri sunt problematici, ci şi forţele armate revoluţionare cu care guvernul se luptă de peste 50 de ani. Astfel, există peste 1700 de asasini în oars, dar şi bombardări publice la tot pasul.

Citește și:   Imagini impresionante din istorie ale sclavilor african-americani de la 1800 care au marcat o lume ȋntreagă!

Cape Town, Africa de Sud – cel mai violent oraş din Africa, unde rata criminalităţii este foarte mare şi, din nefericire, în continuă creştere. Deşi nu este ceea ce te aştepţi de la una dintre cele mai căutate destinaţii turistice, cele mai mari zone în care violenţa este crescută sunt cele de la periferiile oraşului şi foarte sărace.

Multe dintre crime sunt strict legate de droguri şi de clanuri, dar există şi alte infracţiuni ca furturile de maşini care pot duce la violenţă.

Palmira, Columbia – următorul oraş violent din Columbia este Palmira, Oraşul care are 300.000 de locuitori este la o aruncătură de băţ de Cali, dar suferă de aceeaşi cantitate de crime. Grupurile de narco-paramilitari şi poliţia a fost mereu implicată în luptele împotriva răpirilor, crimelor şi chiar terorismului din Palmira, mai ales că încearcă din răsputeri să menţină coasta Pacificului în siguranţă, locul prin care se învârt mulţi traficanţi de droguri.

Valencia, Venezuela – Dacă ai crezut că în Columbia lucrurile stau prost, atunci în Venezeula sunt duse la extrem. În ultimii 20 de ani, rata crimelor s-au mărit de patru ori. Mai mult, lucrurile au devenit atât de grave încât guvernul a refuzat să mai publice statisticile din anul 2011. Unele surse susţin că Venezuela este una tara în care se găsesc cele mai multe arme de foc, pentru că unul din doi oameni deţin una.

Acapulco, Mexic – în vremurile mai bune, Acapulco avea imaginea unui oraş de vacanţă, în care palmierii, plajele şi băuturile colorate te făceau să te simţi că în paradis. În zilele astea mai poţi face acest lucru, dar este posibil să mai dai de vreun cadavru sau două pe plajă. Deşi acest oraş din Mexic era extrem de celebrat şi aclamat, iată că a ajuns unul dintre cele mai violente din lume, poate chiar plin de sânge, pentru că au ajuns la o medie de 12 crime pe zi.

Citește și:   Ce s-ar întâmpla dacă oamenii ar înlocui toate lichidele pe care le consumă cu apă! Rezultatul este uluitor!

Pentru mulţi ani, vizitatorii oraşelor de la marginea mării au fost cruţate de violenţa războiului dintre carteluri, dar în ultimii ani totul s-a schimbat. Asasinii plătiţi ai certelurilor au ajuns să opereze pe plajă, sau să execute oamenii în larg, în plină zi. Răspunsul guvernului a fost să trimită armata marină. Nu este o destinaţie ideală pentru o vacanţă relaxată pe plajă!

Caracas, Venezuela – câştigătorul concursului, Caracas, capitala Venezuelei, poate fi considerată capitala crimelor. Anul trecut s-au înregistrat peste 200.000 de crime în Venezuela, iar 4.000 dintre acestea au fost doar în Caracas. Aceste numere ne dau de înţeles că în Caracas lucrurile sunt mai grave ca în Bagdad!

Este greu să identificăm cauza exactă a tuturor crimelor, şi nevoia oamenilor de a fi violenţi, dar preşedintele Maduro spune că sursa este inspirată din filmele americane, cum ar fi Spiderman. De fapt, unul dintre factorii reali este diferenţa mare dintre săraci şi bogaţi, a traficanţilor de droguri, şi a faptului că preşedintele ţării nu pune accentul pe violență, şi nu a pus asta ca o prioritate. Doar 8% dintre oamenii arestaţi ajung să fie condamnaţi, ceea ce înseamnă că poliţia este extrem de coruptă!

Pentru mai multe exemple, click aici:

Deşi lista de mai jos este într-o anumită măsură previzibilă, unele dintre aceste locuri vor şoca anumite persoane, care nu s-ar fi aşteptat niciodată la acest rezultat. Unele dintre acestea au o legislaţie atât de interpretabilă şi descompusă, încât statisticile acestea sunt ultimul lucru la care se gândesc oamenii.

loading...
Continuați lectura
S-ar putea să-ți placă și...
Click pentru a comenta

You must be logged in to post a comment Login

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe din Internațional

Sus