Connect with us

Conducători din istorie renumiți pentru cruzimea lor, dar care se pot lăuda cu fapte mărețe!

Internațional

Conducători din istorie renumiți pentru cruzimea lor, dar care se pot lăuda cu fapte mărețe!

Conducători din istorie renumiți pentru cruzimea lor, dar care se pot lăuda cu fapte mărețe!

Indiferent cât de rea poate fi o persoană, întotdeauna trebuie să existe cel puțin un lucru bun care vine de la ea.

Astăzi vorbim despre faptele teribile, dar și bune, făcute de cei mai renumiți conducători – sau mai bine zis dictatori – din istorie, căci tot răul lor poate fi diminuat de unele fapte bune pe care le-au săvârșit.

1. Dictatorul Hitler nu mai are nevoie de nici o introducere pe această listă, cel puțin din privința crimelor de război.

Un om al cărei ură, gândire răsucită și iluzii majore l-au condus la începerea celui de-al Doilea Război Mondial, și, în consecință, la pierderea vieților a milioane de oameni nevinovați, a făcut și câteva fapte bune la viața sa.

Oamenii preferă să-și amintească doar părțile rele ale lui Adolf Hitler, dar să nu uităm că a fost printre puținii politicieni care au reușit să revoluționeze domeniul sănătății.

Hitler a introdus un program de sănătate care a salvat viețile a 20.000 de femei. Programul respectiv este de fapt una dintre cele mai vechi campanii guvernamentale împotriva fumatului.

Hitler era obsedat de ideea unei rase mărețe, „ariană”, și a privit fumatul ca o amenințare la adresa sănătății poporului german.

El s-a lăudat de multe ori că a renunțat la fumat în 1919, și a apărut în broșuri anti-fumat care avertizau că: „fiecare german este responsabil față de întregul popor și misiunile sale, și nu are dreptul să-și deterioreze corpul cu droguri”.

Între timp, oamenii de știință naziști au fost încurajați să cerceteze pericolele fumatului. În 1939, Franz Muller a produs primul studiu epidemiologic care leagă țigările de cancer.

Până în 1943, cercetătorii germani au demonstrat în mod concludent că fumatul provoacă binecunoscutul cancer pulmonar.

Din păcate, studiile au fost uitate, în haosul care a urmat războiului, și a durat încă un deceniu, înainte ca cercetătorii americani să înceapă să ajungă la aceleași concluzii.

Citește și:   Oameni care s-au RĂZBUNAT ȋn cel mai INVENTIV mod pe cei care au parcat extrem de PROST! La numărul 3 m-am uitat de două ori!

Cu toate acestea, se estimează că acea campanie nazistă împotriva fumatului a salvat viețile a cel puțin 20 000 de femei.

2. În secolul al XIII-lea, Gingis Han și hoarda lui mongolă au început să cucerească lumea ca o nebunie; au ucis, au violat, au jefui și au ars nenumărate sate și orașe întregi în proces.

Ce ne mai rămâne de spus despre Gingis Han care nu s-a spus deja? Ei bine, lucrurile bune despre el nu au fost niciodată scoase la iveală.

El nu era doar un maniac al distrugerii, ci doar intenționa să construiască o națiune mongoleză.

În 1208, a capturat un scriitor Uygur numit Tatar-Tonga, care a adaptat alfabetul Uygur pentru a crea primul alfabet al scrierii și limbii mongoleze.

Genghis a creat, de asemenea, un cod legal pe care l-a aplicat pe tot parcursul imperiului său. În mod uimitor, a insistat ca aceste legi să i se aplice și asupra lui, dar și a supușilor.

Într-o lume în care monarhii erau considerați a fi mai presus de lege, a fost un pas incredibil de uriaș din partea unui conducător barbar.

Gingis l-a transformat pe judecător în fratele său adoptat și l-a încurajat să țină o evidență a tuturor deciziilor legale.

3. Fidel Castro a revoluționat sistemul de sănătate și de educație

După ce a preluat puterea în 1959, Fidel Castro a transformat Cuba într-o dictatură unilaterală, a forțat zeci de mii de cubanezi să meargă în exil, a executat o serie de dizidenți și i-a aruncat pe mulți alții în închisoare.

Amnistia Internațională și Paza Drepturilor Umane au descris guvernul său drept unul dintre cei mai răi agresori ai drepturilor omului.

Citește și:   5 acte de răzbunare incredibile care au ieșit în evidență de-a lungul timpului prin brutalitatea lor!

Dar pe cât de deplorabilă a fost conducerea lui Castro, el se poate lăuda și cu unele realizări bune.

De exemplu, SUA și Cuba au speranța de viață aproximativ egală, în ciuda faptului că SUA cheltuie de 20 de ori mai mult pe cap de locuitor în domeniul asistenței medicale.

Acest lucru poate fi atribuit sistemului național de sănătate instituit de Castro, care a avut un mare succes, în ciuda faptului că jumătate dintre medicii din Cuba au fugit din țară imediat după ce a preluat puterea.

În 1959, aproape un sfert din populația adultă a Cubei era analfabetă. Astăzi, analfabetismul adulților este aproape inexistent.

După revoluție, regimul lui Castro a dat teren agricultorilor fără pământ, a creat noi locuințe pentru a înlocui mahalalele și a introdus un sistem de educație universală.

Cuba face, de asemenea, o treabă bună și în pregătirea pentru uragan. Fiecare bloc din Cuba are un căpitan desemnat pentru a ajuta la evacuări (care sunt obligatorii), în timp ce autobuzele și camioanele guvernamentale aduc oamenii la adăposturile desemnate.

Rezultatele vorbesc de la sine: când uraganul Gustav a lovit Cuba, nu a murit nici o singură persoană.

Același uragan a ucis apoi 26 de persoane în Louisiana, ceea ce l-a determinat pe diplomatul american Wayne Smith să concluzioneze că „există multe pe care Statele Unite le poate învăța de la sistemul de răspuns la uragan al Cubei”.

Descoperă mai mulți astfel de dictatori și faptele bune pe care le-au făcut urmărind video-ul de mai jos:

Click pe video pentru mai multe detalii!

Eu m-am străduit să scriu un articol interesant, dacă ai ajuns până aici îmi confirmi asta, dar da un LIKE şi un SHARE ca să îl vadă şi prietenii tăi!

loading...
Continuați lectura
S-ar putea să-ți placă și...
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Mai multe din Internațional

Sus