Connect with us

Doctorii nu recunosc niciodată asta: 4 motive pentru care ar trebui să urinezi mereu sub duș

Sănătate

Doctorii nu recunosc niciodată asta: 4 motive pentru care ar trebui să urinezi mereu sub duș

Doctorii nu recunosc niciodată asta: 4 motive pentru care ar trebui să urinezi mereu sub duș

Chiar dacă nu v-aţi gândit niciodată la acest aspect, se pare că medicii ne recomandă să urinăm atunci când suntem sub duş. Nimic nu se compară cu un duş relaxant după o zi lungă şi obositoare de muncă.

Atunci când faci duş singur, nu mai trebuie să te opreşti. Chiar dacă pare un subiect tabu, se pare că medicii vor să ne scoată în evidenţă motivele pentru care este sănătos să faci asta.

O veche zicală spune: sunt două tipuri de oameni: cei care o fac în duş şi cei care mint despre asta. Aceasta zicală se poate aplica în orice mediu care are legătură cu apă.. mare, ocean, poate chiar piscină.

Nu vrem să recunoaştem, dar cu toţii am făcut-o măcar o dată, copii sau adulţi. Urinatul în duş are chiar nişte beneficii. Iată motivele pentru care poate să te ajute:

1. Această acţiune salvează planetă
Potrivit unor studii, efectuate de Agenţia pentru Protecţia Mediului din Statele Unite ale Americii, urinatul în duş salvează aproximativ 27% din curgerea apei. Asta se întâmplă pentru că nu mai tragi apa de la toaletă atunci când o faci în duş.

2. Dezinfectează răni
Urina proaspatate îţi va dezinfecta cicatricile sau zgârieturile. Aceasta va curăţa rana şi îţi va relaxa ţesutul, eliberându-te de durere. Totuşi, ar trebui să reţii că dacă rana este serioasă, o vizită la medic este cea mai potrivită.

Citește și:   Când este cel mai indicat să săruți o fată, în funcție de zodie! La Taur nu te așteptai

3. Te ajută la întreţinerea pielii
În acest moment trebuie să ştii că urina este excelentă în tratarea eczemelor şi a iritaţiilor, deţine un ingredient activ care este folosit în multe creme şi uleiuri pentru întreţinerea pielii.

Mai mult, trebuie să ştii că urina menţine nivelul pH al pielii în echilibru şi este excelentă pentru piele uscată şi sensibilă.

4. Te poate ajuta să-ţi rezolvi problemele cu ciupercile
Urina poate fi folosită în orice tratament ale infecţiilor groaznice ale picioarelor. În aceste cazuri, cel mai bun mod de a trata condiţia este să aplici urină pe partea afectată a pielii. Rezultatele vor fi notabile în doar câteva zile şi te vor uimi, cu siguranţă.

Dacă ţi se pare o metodă prea ciudată, trebuie să ştii că astfel de tratamente neconvenţionale sunt şi au fost folosite dintotdeauna. Iată care sunt câteva dintre ele:

2. Terapie cu viermi

În 2004, FDA a aprobat utilizarea medicală a viermilor pe rănile necicatrizate. Studiile au arătat că aplicarea viermilor pe răni care nu se vindecă va ajuta la procesul de recuperare.

De ce? Deoarece viermii mănâncă țesutul mort, și lasă doar țesutul sănătos.

3. Chirurgie cu orificiu

În loc să fii tăiat din exterior pentru a efectua o intervenție chirurgicală, chirurgia cu orificiu natural trece prin anus, gură, uretră sau oricare alt orificiu.

Citește și:   10 PARAZIȚI care pot fi în INTERIORUL tău chiar acum! Ultimul îți dă FIORI!

Apoi, medicii fac o incizie în interiorul stomacului. Această formă de tratament este încă experimentală și este în dezbatere în comunitatea medicală, dar progresele de eliminare a anumitor forme de cancer o fac atractivă.

4. Altoirea mâinii la picior

Dacă dintr-un motiv îngrijorător ți-ai tăiat mâna, medicii au întotdeauna posibilitatea de a o reatașa. Țesuturile și nervii din brațul tău ar putea fi foarte afectați.

Cu toate acestea, ceasul ticăie, iar mâna ta moare. Deci, ce fac doctorii? O atașează de picior. Doctorii din China fac asta pentru a salva brațul înainte de a-l reatașa.

5. Pastile din fecale

Persoanele care suferă de clostridiul difficile – au rezistență la antibiotice – pot avea diaree debilitantă.

Pentru a distruge bacteriile, medicii au dezvoltat pastilele din fecale. Da, consumi fecale pentru a-ți vindeca boala!

6. Pâinea mucegăită

Deși nu recomandăm acest lucru la domiciliu, studiile recente au arătat că Phycomyces blakesleeanus, un mucegai comun găsit pe pâine, ar putea ajuta la combaterea infecțiilor din răni și la ajutarea acestora să se vindece.

Cercetătorii încearcă să găsească modalități de a folosi acest lucru în avantajul nostru, transformându-l în pansamente chirurgicale.

Pentru mai multe detalii, click aici:

Eu m-am străduit să scriu un articol interesant, dacă ai ajuns până aici îmi confirmi asta, dar oferă un LIKE şi un SHARE ca să îl vadă şi prietenii tăi!

loading...
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Mai multe din Sănătate

Sus