Connect with us

15 dintre cele mai DEZGUSTĂTOARE DELICATESE din lume pe care le adoră toţi oamenii care le-au încercat!

Bucătărie

15 dintre cele mai DEZGUSTĂTOARE DELICATESE din lume pe care le adoră toţi oamenii care le-au încercat!

15 dintre cele mai DEZGUSTĂTOARE DELICATESE din lume pe care le adoră toţi oamenii care le-au încercat!

Avem, cu toţii, feluri de mâncare pe care le adorăm, dar alţii le consideră ciudate. Unii preferă să adauge muştar peste orice, alţii combină clătitele cu bacon. Într-un final toată lumea are câte o preferinţă în ceea ce priveşte mâncarea, dar măcar ştim că ceea ce consumă este, cât de cât, comestibil.

Lumea haotică în care trăim ne face de cele mai multe ori să refulăm în mâncare. Felurile preferate îţi aduc alinare, îţi îmbunătăţesc ziua, poate îţi amintesc de copilărie, când vremurile erau mult mai simple.

Dar, hai să fim serioşi, există şi alte preparate care sunt total opuse faţă de ceea ce avem, mai mereu, în frigider. Totuşi, dacă eşti genul de om care călătoreşte foarte mult, realizezi că există în lume anumite delicatese pe care majoritatea nu le-ar considera la fel de comestibile. Într-o călătorie este foarte indicat să experimentezi preparate din cultura respectivă, pentru că în felul acesta vei întregi circuitul locului respectiv.

De la toate tipurile de gândaci la sânge, sau la brânză cu viermi, iată câteva dintre cele mai bizare preparate culinare pe care le poţi degusta:

Libelule – acestea se consumă în Indonezia sau China, de obicei fierte sau prăjite, şi, aparent, au gustul asemănător cu cel al cozilor de crabi.

Steluţe de mare – sunt servite în China. Coaja tare se îndepărtează şi carnea fragedă se consumă, având gust undeva între pastă de dinți şi carne tocată de vită. Cine suntem noi să judecăm?

Carne de cangur – servită în Australia, bineînţeles, carnea de cangur ar trebui să aibă gust de carne de bivol.

Biscuiţi cu viespi – Serviţi în Japonia. aceşti biscuiţi se găsesc exclusiv în oraşul Omachi, un oraş la 100 de mile depărtare de Tokio.

Citește și:   A pus bicarbonat de sodiu pe o bucată de carne DINTR-UN MOTIV GENIAL! Cu siguranță VOI ÎNCERCA și eu

Akutaq (îngheţata de eschimos) – se serveşte în Alaska, nu este chiar un desert, şi este făcută din grăsime de ren, ulei de focă, zăpadă proaspăt căzută, fructe de pădure şi peşte proaspăt.

Casu Marzu – acest preparat de serveşte în Mexic, şi este o brânză care se poate mânca atunci când este plină de sute şi sute de viermi.

Supa „cuib de păsări” – Este o supă făcută din salivă de păsări, servită în sudul Asiei.

Tarantulă prăjită – servite în Cambodia, tarantulele prăjite au gust, se pare, de coaste. Singurul detaliu care ţi s-ar părea ciudat ar fi faptul că acestea se mănâncă cu tot cu ouăle şi extrementele din interior.

Vin cu şarpe – se consumă în China şi în Vietnam, iar veninul şarpelui este neutralizat de etanol, în vin de orez şi se spune că este afrodiziac.

Porcuşor de Guineea – servit în America de Sud, aceştia pot şi prăjiţi sau gătiţi pe grătar, şi, aparent, au gust de o combinaţie între carne de porc, de iepure, şi lacrimi de la toţi copiii care au avut astfel de animale de companie.

Caracatiţa vie – delicatesa care se serveşte în Coreea şi Japonia are un gust minunat. Pur şi simplu îţi sunt aruncare în farfurie caracatiţe care încă se mişcă. Deşi nu sunt neapărat vii, pentru că le-a fost îndepărtat creierul, totuşi trebuie să iei în calcul faptul că mănânci nişte animale, nu nişte monştri.

Muşchii şi nervii acestora sunt încă activi şi acţionează atunci când intră în contact cu sarea din sosul de soia. Băutura cu deget uman – una dintre cele mai şocante băuturi din lume, este compusă din ce tip de alcool vrei tu.

Citește și:   Lucruri ȘOCANTE pe care oamenii au fost capabili să le facă pentru BANI! O să rămâi cu gura CĂSCATĂ la a 3-a

Poţi să spui că eşti expert în domeniu, dar, hai să fim serioşi, nu eşti acolo până ce nu ai încercat o băutură cu un deget uman descompus în ea. Un bar din Canada serveşte acest tip de băutură. Degetul este scurs de orice fel de fluide şi apoi murat, deci nu te poţi îmbolnăvi şi nu, nu glumim, oamenii chiar beau aşa ceva.

Supă de liliac – preparat care se serveşte în Guam , supă de liliac se prepară foarte simplu. Liliacul se fierbe, se adăugă câteva legume, apoi se aruncă totul în lapte de cocos şi apoi se serveşte. Liliecii mănâncă plante care dăunează creierului uman, ceea ce înseamnă că o astfel de supă nu poate să-ţi facă bine.

Mai multe păsări aruncate în carcasa unei foci moarte – 18 luni durează ca acest preparat să fie gata. Aici se poate folosi, la propriu, expresia a lăsa să putrezească. Preparatul de numeşte Kiviaq, şi are în componenţă foarte multe animale moarte. Oamenii efectiv iau o mie de păsări pe care le aruncă în interiorul unui alt animal mort – într-o focă.

Aparent totul este foarte comestibil. Grăsimea de focă îndepărtează muştele de restul compoziţiei, iar descompunerea păsărilor are menirea să te ajute să mănânci fiecare parte a acestora – de la oase, la carne. Speram, spre binele tău, că mănânci asta afară. Mirosul este mai mult decât vei putea suporta, dar sunt persoana care chiar îşi doresc să deguste astfel de delicatesă.

Pentru mai multe exemple, click aici:

Orice ar fi, trebuie să ai încredere în instinctele tale şi să nu refuzi să guşti din preparatele culinare ale altora, asta până îţi oferă cineva o băutură cu deget descopus.

loading...
Click pentru a comenta

You must be logged in to post a comment Login

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe din Bucătărie

Sus