Connect with us

Antrenează-ți creierul ca să nu te mai îngrijorezi aiurea, cu trei obiceiuri simple

Motivație

Antrenează-ți creierul ca să nu te mai îngrijorezi aiurea, cu trei obiceiuri simple

Antrenează-ți creierul ca să nu te mai îngrijorezi aiurea, cu trei obiceiuri simple

Atunci când te îngrijorezi prea tare şi devine un obicei obsesiv, sănătatea ta mintală poate avea de suferit. Orice obicei poate fi răzbit, mai ales dacă îți dorești să faci asta.

Specialiştii susţin că îngrijorarea este amintirea unei experienţe proaste care ne pregăteşte pentru cele ce urmează să vină. Totuşi, dacă se întâmplă prea des, creierul tău nu se mai poate concentra pe lucrurile care contează.

Aşadar, ceea ce îi iese în evidenţă creierului este doar partea negativă cu care se va obişnui, îl vei obişnui să se gândească doar la lucrurile imprevizibile şi nesigure care se pot întâmpla în viitor.

Depresia este o condiţie mentală care se concentrează pe evenimentele din trecut pe care nu le poţi schimba. Îngrijorarea, pe de cealaltă parte, este formată din gândurile despre viitorul pe care nu îl poţi controla.

În cazul în care simţi că te consumi mult prea mult în această privinţă, nu dispera! Există metode care te pot ajuta să aduci îngrijorarea la un nivel pe care îl poţi tolera. Aceste metode sunt simple şi nu necesită mult efort.

Dacă eşti o persoană anxioasă şi foarte sensibilă, este extrem de indicat să apelezi la serviciile unui specialist. Anxietatea şi atacurile de panică pot distruge personalitate şi viaţa unei persoane, aşa că nu trebuie să ne prefacem că nu există.

Anxietatea este un termen general folosit pentru mai multe condiţii, iar aceasta poate cauza nervozitate, frică, lipsa de curaj şi îngrijorarea. Aceasta afecţiune poate să afecteze modul în care te manifeşti şi poate avea simptome fizice reale.

Anxietatea medie este vagă şi neliniştitoare, în timp ce anxietatea severă poate să fie extrem de periculoasă, având un impact foarte mare asupra vieţii cuiva. Oamenii pot experimenta frică înainte unui test, examinare, recital sau interviu.

Citește și:   Secretul personalității tale constă în lungimea degetului mic. Nicio altă parte a corpului nu poate spune asta despre tine

Aceste sentimente sunt justificate uşor şi considerate normale. Totuşi, anxietatea este o stare generală de îngrijorare care afectează abilitatea unei persoane de a funcţiona sau de a dormi.

Iată care sunt câteva dintre cele mai eficiente metode prin care poţi să ajungi la un stadiu de îngrijorare normal:

1. Scrie-le pe hârtie sau telefon – această tehnică este extrem de eficientă. Dacă te deranjează ceva atât de tare încât nu poţi să adormi, aşterne-ţi gândurile sau planurile pe hârtie.

În acest fel nu vei mai fi nevoit să te îngrijorezi că vei uita ceva, pentru că totul este notat, iar creierul tău va experimenta o uşurare mentală. Prin această acţiune, îţi reprograma creierul să se gândească la o soluţie şi mai puţin la acţiunea în sine.

Oamenii de ştiinţă au descoperit că cei care sunt mereu îngrijoraţi au probleme grave de evitare. Studiile au demonstrat că persoanele care au foarte multe griji şi au notat ceea ce îi îngrijora au reuşit să îşi analizeze gândurile, găsind şi o soluţie.

Relaţia dintre gradul de îngrijorare şi realitatea este invers proporţională. Dacă un participant era mai îngrijorat în legătură cu un anumit subiect, atunci îi era mai greu să găsească o soluţie concretă.

Rezultatele studiului au demonstrat că îngrijorarea este mai mult un mecanism de apărare împotriva unei evitări cognitive decât o modalitate de a promova o analiză mai bună a problemelor.

2. Meditaţie – Această tehnică este excelentă pentru a-ţi ajuta creierul să nu se mai îngrijoreze, pentru că se relaxează. Efectele meditaţiei vor reduce anxietatea cognitivă, aşa cum diferite studii au demonstrat.

Citește și:   10 lucruri pe care oamenii fericiți le fac în fiecare zi

Chiar dacă eşti prea ocupat să meditezi, poţi începe prin a ține ochii închişi pentru 30 de secunde. Încearcă această metodă pentru a-ţi elibera creierul de tot ce te stresează.

De asemenea, încearcă să eviţi să te concentrezi pe lucrurile pe care nu le poţi schimba sau prezice şi alocă-ţi câteva momente de-a lungul zilei în care să faci ceva care să te încânte.

În timp ce meditezi, lucrurile care te vor face să te îngrijorezi prea tare îţi pot apărea în minte, dar, cu timpul, acestea vor dispărea.

3. Exerciţii – îngrijorarea este un instinct natural pe care creierul îl foloseşte în cazul unui pericol. Creierul tău eliberează adrenalină în timp ce te îngrijorezi, aşa cum o face şi când eşti într-o situaţie care îţi ameninţă viaţa.

Studiile au demonstrat faptul că exerciţiile fizice pot reduce simptomele fizice ale anxietăţii. Dacă trupul tău nu mai simte aceste simptome fizice ale stresului şi nu este într-un stadiu de creştere, mintea ta va învăţa că nu mai trebuie să se îngrijoreze.

În timp ce îţi faci griji, bătăile inimii cresc, respiraţie se înteţeşte, iar exerciţiile fizice pot avea grijă de asta. Dacă eşti foarte conştient de motivul pentru care treci prin astfel de momente, ieşi la o plimbare rapidă.

Concentrează-te foarte tare pe respiraţie şi pe mişcările pe care le face corpul tău, în felul acesta creierul va învăţa să se concentreze pe acelaşi lucru şi te vei linişti.

Pentru mai multe informaţii, click aici:

Anxietatea poate apărea atunci când ne aşteptăm mai puţin, aşa că este indicat să fim pregătiţi şi pentru acest gen de situaţii.

loading...
Continuați lectura
S-ar putea să-ți placă și...
Click pentru a comenta

You must be logged in to post a comment Login

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe din Motivație

Sus